Românul care i-a luat ochii unui fost mare jucător al Realului: „Sunt foarte mulțumit de el!”

Românul care i-a luat ochii unui fost mare jucător al Realului: „Sunt foarte mulțumit de el!”
  • Publicat:

Cristian Ganea nu a prins decât un singur meci în tricoul lui Athletic Bilbao, după transferul de la Viitorul. Revenit la echipa lui Hagi, aripa stângă a atras laudele directorului sportiv al bascilor, Rafael Alkorta.

Pe 1 iulie 2018, Cristian Ganea semna un contract neașteptat cu Athletic Bilbao. Viitorul lui Gică Hagi primea 1 milion de euro în schimbul transferului, astfel că mutarea a reprezentat un succes pentru aproape toată lumea.

Ganea nu a reușit să se impună, însă, în Țara Bascilor, și a fost împrumutat la Numancia, apoi a revenit la clubul care l-a lansat în fotbalul mare.

Cristi Ganea, lăudat de fostul jucător al Realului

Revenirea în România este văzută cu ochi buni de directorul sportiv al celor de la Athletic Bilbao.

”Eu vorbesc cu toţi. Şi cu Vicente, şi cu Ganea, şi cu Nolaskoian, Andoni Lopez sau Oleaga.

Ganea a luat o decizie foarte bună când a decis să revină în România, pentru că acolo poate juca meci de meci. A şi marcat un gol superb şi, în plus, joacă toate meciurile. Mai mult în linia mediană decât în bandă, ca fundaş stânga. Sunt foarte mulţumit de împrumutul său şi simt că evoluează ca jucător” a declarat Rafael Alkorta pentru presa din Spania.

În vârsta de 27 de ani, Cristi Ganea a revenit sub formă de împrumut la Viitorul, la începutul acestui sezon.

1 gol în cele șase meciuri jucate în 2020 a reușit Cristian Ganea pentru Viitorul.

Rafael Alkorta (51 de ani) este un fost mare jucător al celor de la Real Madrid, pentru care a jucat timp de patru ani, între 1993 și 1997. Cea mai mare parte a carierei și-a petrecut-o, însă, la Athletic Bilbao.

Ca jucător, Rafael Alkorta a strâns 54 de prezenţe în naţionala Spaniei, pentru care a jucat la trei turnee finale, in anii 90.

În 17 ani petrecuți în La Liga, Alkorta a reușit 8 goluri în 370 de meciuri și a câștigat 3 trofee cu Real Madrid.

Rafael Alkorta ocupă acum funcţia de director sportiv la Bilbao, după ce o vreme a făcut parte din staff-ul lui Michel la Olymoique Marseille sau Olympiakos.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×